Unitatea Administrativ Teritorială Județul Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, anunță începerea implementării proiectului „Investiții de tip dotare în infrastructura unităților sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici - Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița”, cod SMIS 351506.
Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate și are ca obiectiv dezvoltarea unei structuri integrate de preluare și îngrijire a pacientului critic, prin crearea și dezvoltarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Prin implementarea proiectului vor fi achiziționate echipamente medicale necesare pentru monitorizarea și tratamentul pacienților cardiaci critici, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor medicale și la asigurarea accesului egal la servicii de sănătate pentru cetățeni.
Valoarea totală a proiectului este de 3.962.309,08 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 3.315.879,48 lei.
Perioada de implementare a proiectului este 30.01.2026 – 29.04.2027.
Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt:
- dezvoltarea și dotarea unui compartiment USTACC nou înființat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița;
- creșterea numărului anual de beneficiari ai serviciilor medicale oferite în cadrul structurii sprijinite.
Date de contact:
Veronica Hasnăș
Manager de proiect
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
Telefon: 0263-213.657, int.102
E-mail: hasnas.veronica@cjbn.ro
Telefoane utile