O bogăţie însemnată a judeţului o reprezintă numeroasele puncte de atracţie turistică, materializate prin rezervaţii naturale, monumente ale naturii, staţiuni turistice, staţiuni balneoclimaterice etc. Dintre rezervaţiile naturale pot fi amintite:

- Parcul Naţional al Munţilor Rodnei;

- Parcul Naţional al Munţilor Călimani, cu roci, minerale şi structuri geologice deosebite, faună şi floră montană cu specii foarte rare şi endemite;

- Parcul Dendrologic Arcalia, situat în comuna Şieu-Măgheruş, în care pot fi întâlnite specii rare de arbori şi arbuşti, Grădinile Istorice din Beclean, Dobric, Silvaşu de Câmpie, formaţiunile carstice de la peşterile Tăuşoare-Zalion şi din Valea Cobăşelului etc.

Printre vestigiile istorice mai importante se află Biserica Evanghelică din centrul municipiului Bistriţa construită în urmă cu aproape 600 de ani, al cărui turn înalt de 75 m veghează şi astăzi depărtările. La numai 500 m se află o fostă mănăstire minorită, astăzi biserică ortodoxă, în imediata apropiere a unui fragment din zidul de piatră care înconjura cetatea Bistriţa. Alte fragmente destul de mari ale acestui zid se mai păstrează în apropierea parcului oraşului, unde încastrează şi un bastion de apărare „Turnul dogarilor”, refăcut aşa cum arăta el în urmă cu o jumătate de mileniu.

castel arcalia
Castelul din Parcul Arcalia

Printre vestigiile istorice mai importante se află Biserica Evanghelică din centrul municipiului Bistriţa construită în urmă cu aproape 600 de ani, cu o înălţime a turnului de 75 de m.
La numai 500 m se află o catedrală ortodoxă, în imediata apropiere a unui fragment din zidul de piatră care înconjură cetatea Bistriţa. Alte fragmente destul de mari ale acestui zid se mai păstrează în apropierea parcului oraşului, unde încastrează şi un bastion de apărare ”Turnul Dogarilor”, refăcut aşa cum arată el în urmă cu o jumătate de mileniu.

 

Potenţialul cultural al judeţului este conferit de numărul mare de monumente istorice (530) şi de patrimoniul cultural mobil, cărora li se mai adaugă şi tradiţiile specifice zonei. Lista monumentelor istorice din judeţ include:
• monumente şi situri arheologice;
• monumente şi ansambluri de arhitectură;
• clădiri memoriale;
• monumente de artă plastică şi cu valoare memorială;
• zone istorice urbane şi rurale.

În zonele montane ale judeţului se poate practica alpinismul, se pot organiza drumeţii, la Piatra Fântânele se pot practica sporturi de iarnă existând aici piste pentru schi si o instalaţie pentru telescaun .

Datorită atât unor peisaje de un pitoresc unic, cât şi obiceiurilor şi tradiţiilor care încă îşi păstrează ritualul de desfăşurare, a început să funcţioneze şi să se dezvolte o reţea de agroturism.
În judeţul Bistriţa Năsăud există câteva obiceiuri tradiţionale care au păstrat până astăzi formele ample de desfăşurare, în care vechiile rituri se îmbină cu acte ceremoniale spectaculoase.
 Dintre obiceiurile tradiţionale care se păstrează vii şi în zilele noastre, amintim:
  1. Craii de la Mocod;
  2. Înstruţarea boului;
  3. Sărbătoarea Sânzienelor;
  4. Cununa Grâului;
  5.  Hâzii.

Un potenţial turistic uriaş îl are şi zona Tihuţa unde se află castelul Contelui Dracula şi Hotelul Dracula. Datorită răspândirii pe întreg mapamondul a mitului Contelui Dracula, această zonă ar trebui exploatată pe măsura valorii de unicat a acestui mit, prin investiţii în amenajarea a tot ceea ce ar putea trezi  fascinaţia turiştilor români şi cu precădere străini.

Situate în zone deosebit de pitoreşti, cu un climat plăcut şi cu un potenţial turistic foarte ridicat, zonele - Piatra Fântânele, Colibiţa, Valea Blaznei, Valea Vinului, Fiad, Cormaia, constituie puncte de atracţii turistice a căror exploatare şi promovare optimă poate să trezească şi să crească plăcerea de a le vizita atât turiştilor români cât şi celor străini. 
Staţiunea Sângeorz-Băi prezintă şi ea un potenţial turistic valoros, fiind o staţiune balneoclimaterică renumită atât în ţară cât şi peste hotare pentru efectele curative ale apelor minerale de la izvoarele de aici.

Judeţul Bistriţa-Năsăud beneficiază de elemente de simbol cultural cu valoare de unicat ce pot fi întrebuinţate şi ele la sporirea potenţialului turistic. Astfel de obiective cu încărcare culturală deosebită şi cu valoare turistică sunt: Casa Memorială ,,George Coşbuc” din comuna Coşbuc, Casele Memoriale Liviu Rebreanu din comuna Maieru şi din satul Liviu Rebreanu precum şi Casa Memorială Ion Pop Reteganul din comuna Petru Rareş (Reteag). Printre alte obiective culturale ale judeţului pot fi amintite Muzeul Judeţean, Muzeul Grăniceresc Năsăud şi Muzeul de sub Poarta.

Rezervaţiile şi monumentele naturale ale judeţului Bistriţa Năsăud care constituie elemente de simbol şi patrimoniu în context naţional şi internaţional sunt Parcurile naţionale ale munţilor Rodnei şi Călimani.
Patrimoniul cultural mobil este reprezentat de diferite bunuri cu o valoare deosebită istorică sau documentară, etnografică, artistică sau tehnico-ştiinţifică. Cele mai mari valori sunt constituite din bunurile cu semnificaţie istorică, documentară, etnografică şi artistică care aparţin în majoritate cultelor religioase din judeţ. Prin aceste valori se conturează specificul naţional al culturii, recunoscut pe plan internaţional.

Starea actuală a unor bunuri de patrimoniu, impune în mod obligatoriu intervenţii de restaurare, în special asupra patrimoniului iconografic eclezial în care se regăsesc valori excepţionale reprezentate de icoane din sec. XVIII.

Traditii populare judet BN

Traditii populare judet BN

Pana de paun

Pana de paun

Biserica din lemn de la Sarata

Biserica de lemn din Sarata

Hotel Dracula

Hotel Dracula

County prospectus -Tourism_001

Close Search Window