Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu sediul în Municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş, nr.1, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacantă, cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână de:
Director executiv, clasa I, gradul II al Direcției investiții, drumuri județene
Condiţii de participare la concurs sunt:
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) este apt din punct de vedere medical să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Condiţiile specifice:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile: inginerie civilă sau inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale sau inginerie industrială sau inginerie mecanică;
- absolvenţi cu diplomă de studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art.153 alin.(2) din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
- minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
Concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacantă, constă în 3 probe succesive, după cum urmează:
- în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor de înscriere - selecţia dosarelor; Rezultatul selecţiei dosarelor poate fi accesat aici
- în data de 06.06.2022, ora 10:00 - proba scrisă; Rezultatele probei scrise poate fi accesat aici
- candidații declarați admiși vor susţine proba interviu în data de 10.06.2022 – ora 09:00 la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud; Rezultatul probei interviu poate fi accesat aici
- rezultatul final poate fi accesat aici
Probele concursului de recrutare se vor desfășura la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Municipiul Bistrița, Piața Petru Rareș, nr.1.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art.49 din Hotărârea Guvernului nr.611/2008 cu modificările şi completările ulterioare şi se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud (www.portalbn.ro la Secțiunea Despre instituție - Carieră - Anunțuri de recrutare Consiliul Județean Bistrița-Năsăud) precum și pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, respectiv în perioada 04 - 23.05.2022 (inclusiv) de luni până joi, între orele 07:30 – 16:00, respectiv vineri între orele 07:30 – 13:30, la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş, nr.1 și vor cuprinde următoarele documente:
1. Formularul de înscriere, postat pe site-ul autorităţii:www.portalbn.ro, Secţiunea „Informații de interes public” - „Solicitare informații de interes public” - „Formulare tipizate puse la dispoziția cetățenilor” - „Documente necesare înscriere concurs recrutare”, sau accesând - .pdf, .doc;
2. Curriculum vitae, modelul comun european: postat pe site-ul autorităţii: www.portalbn.ro, Secţiunea „Informații de interes public” - „Solicitare informații de interes public” - „Formulare tipizate puse la dispoziția cetățenilor” - „Documente necesare înscriere concurs recrutare”, sau accesând - .pdf, .doc
3. Copia actului de identitate;
4. Copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
5. Copie a diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz, în situaţia în care diploma de absolvire sau de licenţă a candidatului nu este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art.153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea funcţiei publice, postată pe site-ul autorităţii:www.portalbn.ro, Secţiunea „Informații de interes public” - „Solicitare informații de interes public” - „Formulare tipizate puse la dispoziția cetățenilor” - „Documente necesare înscriere concurs recrutare; Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut (postat pe site-ul autorităţii: autorităţii: www.portalbn.ro, Secţiunea „Informații de interes public” - „Solicitare informații de interes public” - „Formulare tipizate puse la dispoziția cetățenilor” - „Documente necesare înscriere concurs recrutare”), trebuie să cuprindă elemente similare din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor , sau accesând .pdf , .doc;
7. Extras din registrul general de evidență a salariaților, datat și certificat pentru conformitate, dacă este cazul;
8. Copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii, cu menţiunea:pentru concurs funcţionar public. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;
9. Cazierul judiciar, care poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire;
10. Declaraţia pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.
Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.
Copiile de pe actele solicitate se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
BIBLIOGRAFIA/TEMATICA DE CONCURS PENTRU FUNCȚIA PUBLICĂ DE CONDUCERE DE DIRECTOR EXECUTIV, CLASA I, GRADUL II, poate fi accesată aici
Relaţii suplimentare se pot obţine la Compartimentul resurse umane din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş, nr.1
Rais Daniela-Maria - consilier principal
Telefon 0263-213.657 - interior 108, camera 112, sau 0263-206.176,
E-mail: rais.daniela@portalbn.ro.