Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu sediul în municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr.1, organizează concurs de recrutare în baza art.VII alin.(3) lit.a) din O.U.G. nr.156/2024 și art.VII alin.(7) din O.U.G. nr.121/2023, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână de:
►  consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul administrare, avizare, control drumuri județene, Serviciul administrare drumuri județene, Direcția investiții, drumuri județene

I.    Condiţii de participare la concurs: 
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
►    are cetăţenia română şi domiciliul în România;
►    cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
►    are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
►    are capacitate deplină de exerciţiu;
►    este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
►    îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice (conform anunțului de concurs); 
►    dovedeşte prin certificat sau, după caz, prin alt tip de document absolvirea unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice;
►    îndeplineşte condiţia de ocupare a postului referitoare la obţinerea unui aviz sau a unei
autorizaţii, în condiţiile legii, în situaţia în care pentru funcţia publică respectivă este prevăzută ca obligatorie această condiţie de ocupare a postului, justificată de îndeplinirea unor atribuţii care necesită un astfel de aviz sau autorizaţie;
►    nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
►    nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
►    nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
►    nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
►    i s-a aplicat una dintre modalităţile de ocupare a funcţiilor publice prevăzute la art. 466 alin.(2).

II.    Condiţii pentru ocuparea postului:
►    studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul (de licență) inginerie civilă: specializarea:
      a)    căi ferate, drumuri și poduri
       sau
      b)    construcții civile, industriale și agricole..
►    vechime minimă în specialitatea studiilor necesară pentru ocuparea funcţiei publice: 7 ani.
      

Concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante constă în 3 probe succesive, după cum urmează:
1) verificarea eligibilităţii candidaţilor - în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor de înscriere; Rezultatul selecției dosarelor - Urmează
2) în data de 04.09.2025, ora 12:00 - proba scrisă, care constă în redactarea unei lucrări şi/sau în rezolvarea unor teste-grilă; Rezultatul probei scrise - Urmează
3) interviul, în cadrul căruia se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor - în termen de maximum 8 zile lucrătoare de la data afișării rezultatului la proba scrisă. Rezultatul probei interviu - Urmează

Probele concursului de recrutare se vor desfășura la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița Piața Petru Rareș nr.1.

III.Dosarul de înscriere la concurs conține, în mod obligatoriu:
a) formularul de înscriere prevăzut la art.137 lit.b) din Anexa nr.10 din OUG nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare prin raportare la art.VII din OUG nr.121/2023, postat pe site-ul autorităţii:
www.portalbn.ro, Secţiunea „Informații de interes public” - „Solicitare informații de interes public” - „Formulare tipizate puse la dispoziția cetățenilor”  - „Documente necesare înscriere concurs recrutare”;
b) copia cărţii de identitate;
c) copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere;
d) 
copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei  eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deţinut, potrivit prevederilor Codului administrativ, după caz;
e) copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări sau deţinerea unor competenţe specifice, după caz;
f)
 copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecţie de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
g)
 cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
   Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.
    Copiile de pe actele solicitate se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.


 IV.Modalitatea de înscriere la concurs:
    Dosarele de concurs se pot depune personal de către candidați la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa Piaţa Petru Rareş nr.1, de luni până joi, între orele 07:30 - 16:00, respectiv vineri între orele 07:30 - 13:30, se pot transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se pot transmite în format electronic, la adresa de e-mail: cjbn@cjbn.ro, în termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 23.07.2025-11.08.2025, inclusiv.
     Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail: cjbn@cjbn.ro după terminarea programului de lucru al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, respectiv 23.07.2025 - 11.08.2025, inclusiv, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen. Documentele care constituie dosarele de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului. 
      Fiecărui dosar de concurs i se atribuie un număr de înregistrare de la registratura autorității, care se utilizează pentru comunicarea rezultatelor probelor concursului de recrutare. 

Bibliografie și tematică: 
1.
 Constituția României, republicată;
♦    cu tematica Constituția României, republicată.
2.
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare: 
►    Partea I;
♦    cu tematica Titlul I Dispoziţii generale; Titlul II Definiţii generale aplicabile administraţiei publice; Titlul III Principiile generale aplicabile administraţiei publice.
►    Partea a II-a Titlul I și Titlul II;
♦    cu tematica Titlul I Guvernul; Titlul II Administraţia publică centrală de specialitate.
►    Partea a IV-a Titlul I; 
♦    cu tematica Titlul I Prefectul şi subprefectul.
►    Partea a VI-a Titlul I și Titlul II; 
♦    cu tematica Titlul I Dispoziţii generale; Titlul II Statutul funcţionarilor publici.
3.
 Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
♦    cu tematica Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
4.
 Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
♦    cu tematica Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
5.
 Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
♦    cu tematica Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (integral).
6. Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
♦    cu tematica Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (integral).
7. Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
♦    cu tematica Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (integral).

Atribuțiile postului:
1. Întocmește și verifică documentaţiile tehnico - economice pentru realizarea proiectelor/obiectivelor de investiţii privind drumurile judeţene conform H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare, repartizate de către șeful serviciului;
2. Elaborează documentaţiile tehnice şi caietele de sarcini pentru adjudecarea execuţiei lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri, poduri prevăzute în programele anuale inclusiv la demararea proiectelor noi(fazele de studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, DDE, CS), pentru lucrările unde este nominalizat responsabil;
3. Fundamentează şi răspunde de documentele şi datele necesare pentru lansarea procedurilor de achiziţii aferente lucrărilor noi şi lucrărilor de intervenţii (referate de necesitate, note conceptuale, teme de proiectare, caiete de sarcini, etc.) pentru lucrările unde este nominalizat responsabil;
4. Face parte din comisia pentru evaluarea, selectarea şi adjudecarea ofertelor câştigătoare pentru atribuirea contractelor de lucrări pentru lucrările din competența serviciului și duce la îndeplinire atribuțiile specifice;
5. Face parte din comisia de recepţie unde este nominalizat de către superiorul ierarhic și duce la îndeplinire atribuțiile specifice;
6. Participă la predarea frontului de lucru;
7. Urmărește, în calitate de responsabil de lucrare și în colaborare cu dirigintele de şantier angajat, progresul lucrărilor de execuţie, în conformitate cu calendarul stabilit sau graficul de îndeplinire a contractului şi informează orice neconformitate sau neregularităţi care apar sub acest aspect, în timpul implementării proiectului sau derulării contractului de lucrări/servicii;
8. Urmăreşte modul de îndeplinire a obligațiilor din contractele de care răspunde în calitate de responsabil de lucrare și întocmește documentele justificative în vederea încheierii actelor adiţionale la contractele în derulare, dacă este cazul;
9. Urmăreste stadiul fizic al obiectivelor, stabilind împreună cu executantul lucrărilor graficul de execuţie în concordanţă cu sumele alocate prin buget pentru lucrările unde este nominalizat responsabil;
10. Ține legătura cu contractanţii pentru clarificări şi precizări apărute în timpul derulării contractelor de lucrări;
11. Transmite Direcției economice procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor însoțite de documentele suport în vederea actualizării valorilor de inventar;
12. Înaintează propunerile și documentele suport în vederea înscrierii în Cartea Funciară a drumurilor judeţene, precum şi modificarea şi completarea domeniului public; Asigură preluarea cărţii tehnice a construcţiei de la factorii implicaţi conform prevederilor legale în vigoare şi predarea acesteia proprietarului/administratorului/serviciului specializat în vederea urmăririi comportării în timp a construcţiei, după caz;
13. Întocmește documentele necesare în vederea organizării recepțiilor la terminarea lucrărilor și recepțiilor finale;
14. Face propuneri cu privire la programul anual şi de perspectivă pentru lucrările de investiții din competenţa serviciului;
15. Pregătește materialele necesare legate de clarificările solicitate de finanțator;
16. În calitate de responsabil de contract duce la îndeplinire obligațiile prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
17. Cu privire la controlul activităţilor în legătură cu drumurile județene și a respectării prevederilor privind regimul drumurilor, îndeplinește următoarele atribuții:
a. urmăreşte permanent comportarea lucrărilor executate şi recepţionate în perioada de garanţie şi sesizează modificările de stare ale acestora;
b. informează conducerea direcției asupra celor constatate în teren, inclusiv despre fenomenele care periclitează siguranţa circulaţiei;
c. întocmeşte rapoarte despre starea drumurilor şi despre priorităţile de intervenţie;
d. controlează modul de exploatare al drumurilor publice judeţene (măsurători de mase, gabarite etc.) şi aplică sancţiuni pentru faptele de încălcare a prevederilor legale;
e. colaborează cu organele de poliţie pentru semnalizarea rutieră, marcaje, restricţii de circulaţie;
f. participă şi la alte acțiuni comune de control, cu alte instituţii, agenţi economici sau regii abilitate prin lege;
g. urmăreşte activitatea privind menţinerea drumurilor în circulaţie pe timp de iarnă sau în cazul calamităţilor naturale conform planului aprobat, în calitate de responsabil nominalizat;
h. în calitate de resonsabil de lucrare șantier respectă prevederile Dispoziției Președintelui Consiliului Județean Bistrița – Năsăud nr.154/2017 privind asigurarea sistemului de calitate a obiectivelor de investiții realizate de Consiliul Județean Bistrița - Năsăud;
i. asigură controlul privind respectarea disciplinei în urbanism şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în zona drumurilor judeţene, în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale procedurilor de control aprobate.
18. Colaborează cu iniţiatorii de acte administrative, formulând propuneri de iniţiere de proiecte de hotărâri, elaborând note de fundamentare sau raport în acest sens;
19. Elaborează documentația necesară proiectelor de dispoziții ale președintelui consiliului județean specifice domeniului de activitate ale serviciului din care face parte;
20. Preia de la proiectanţi documentaţiile pentru investiţiile finanţate din bugetul local, fonduri guvernamentale, fonduri europene nerambursabile, precum și a investițiilor aferente drumurilor județene şi verifică formal conţinutul acestora raportat la cadrul legal ce stă la baza întocmirii documentaţiilor tehnice și organizează recepția conform prevederilor legale și normelor interne;
21. Participă la demararea procedurii de întocmire a documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții aferente drumurilor județene pentru care este necesară exproprierea pentru cauză de utilitate publică pentru obiectivele finanţate din bugetul local, fonduri guvernamentale, fonduri europene nerambursabile, precum și a investițiilor aferente drumurilor județene;
22. Întocmește referate de necesitate în vederea elaborării Proiectului/ Programului Anual de Achiziţii Publice pentru bunuri, servicii sau lucrări, îl prezintă spre aprobare şefului serviciului, urmăreşte actualizarea permanentă a programului de achiziţii respectiv;
23. Întocmește, verifică şi răspunde de documentele şi datele necesare pentru lansarea procedurilor de achiziţii aferente investițiilor aferente drumurilor județene finanţate din bugetul local, fonduri guvernamentale, fonduri europene nerambursabile (referate de necesitate, note conceptuale, teme de proiectare, caiete de sarcini etc.) pentru investițiile la care este nominalizat responsabil, inclusiv asistența tehnică din partea diriginților de șantier;
24. Face parte din comisia pentru evaluarea, selectarea şi adjudecarea ofertelor câştigătoare pentru atribuirea contractelor de furnizare/servicii/ lucrări pentru obiectivele unde este nominalizat de către superiorul ierarhic responsabil de lucrări, și duce la îndeplinire atribuțiile specifice;
25. Estimează fondurile necesare în vederea fundamentării repartizării pe obiective de investiţii finanţate din bugetul local, fonduri guvernamentale, fonduri europene nerambursabile aferente drumurilor județene, pentru cuprinderea în bugetul anual;
26. Asigură confidenţialitatea în ceea ce priveşte soluţiile şi valorile cuprinse în devizele generale a documentaţiilor depuse;
27. Emite ordinele de începere a contractelor de care răspunde şi predă amplasamentele pentru execuţia lucrărilor de investiţii;
28. Urmărește și răspunde, în calitate de responsabil de lucrări și în colaborare cu dirigintele de şantier angajat, progresul lucrărilor de execuţie de care răspunde, în conformitate cu calendarul stabilit sau graficul de îndeplinire a contractului şi informează orice neconformităţi sau neregularităţi care apar sub acest aspect, în timpul implementării proiectului sau derulării contractului de lucrări/servicii;
29. Verifică şi confirmă lunar situaţiile de lucrări, la care este responsabil, prezentate de către contractanţi, răspunde pentru calitatea şi corectitudinea acestora şi le transmite șefului de serviciu în vederea efectuării plăţilor;
30. Împreună cu proiectantul, dirigintele de şantier şi executantul, participă la emiterea dispoziţiilor de şantier pe parcursul execuţiei lucrărilor pentru contractele unde este nominalizat de către superiorul ierarhic ca și responsabil de lucrări;
31. Urmăreşte modul de îndeplinire a contractelor, din cadrul serviciului, de care răspunde în calitate de responsabil de contract/lucrări și întocmește documente justificative în vederea încheierii actelor adiţionale la contractele în derulare, dacă este cazul pentru lucrările unde este nominalizat de către superiorul ierarhic ca și responsabil de lucrări;
32. Participă la toate fazele determinante ale construcțiilor, stabilite conform reglementărilor în vigoare;
33. Asigură preluarea cărţii tehnice a construcţiei de la factorii implicaţi conform prevederilor legale în vigoare şi predarea acesteia proprietarului/administratorului/serviciului specializat în vederea urmăririi comportării în timp a construcţiei, după caz;
34. Participă ca membru desemnat în comisiile de recepţie la terminarea lucrărilor sau la recepţiile finale ale investiţiilor finanţate din bugetul local, fonduri guvernamentale, fonduri europene nerambursabile, aferente drumurilor județene și duce la îndeplinire atribuțiile specifice;
35. Pregăteşte, pentru lucrările unde este nominalizat responsabil, împreună cu dirigintele de şantier angajat, pentru obiectivele de investiţii toate documentele legate de recepţia la terminarea lucrărilor şi recepţia finală;
36. Utilizează aplicații informatice specifice serviciului;
37. Urmărește în teren execuția lucrărilor de întreținere curentă a drumurilor pe timp de vară;
38. Urmărește în teren execuția lucrărilor de întreținere periodică a drumurilor;
39. Verifică şi confirmă lunar situaţiile/rapoartele prezentate de către contractanţi, răspunde pentru calitatea şi corectitudinea acestora şi le transmite serviciilor de specialitate în vederea efectuării plăţilor;
40. Urmăreşte decontarea lucrărilor executate şi întocmeşte trimestrial situaţia acestora;
41. Asigură întocmirea documentelor necesare realizării la timp a plăţilor şi al altor operaţiuni financiare din proiect conform cerinţelor impuse de finanţator şi conform alocării bugetare;
42. Propune recuperarea creanţelor fiscale ca urmare a dispoziţiilor emise prin reţinerea din garanţia de bună execuţie a contravalorii lucrărilor sau serviciilor executate necorespunzător, precum și eliberarea garanțiilor de bună execuție în conformitate cu prevederile contractuale;
43. Atribuții legate de derularea lucrărilor de investiții la care este nominalizat responsabil, cu respectarea prevederilor Dispoziţiei Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud privind asigurarea sistemului de calitate a obiectivelor de investiţii realizate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Notă: atribuțiile sunt extrase din fișa postului vacant.


     Relaţii suplimentare se pot obţine la Compartimentul resurse umane (persoană de contact: Clapa Ileana-Maria - consilier principal) din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr.1, telefon 0263-211460 sau 0263-213657, fax:0263214750, e-mail: clapa.ileana@portalbn.ro.

Close Search Window