Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu sediul în municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr.1, organizează concurs de recrutare în baza art.VII alin.(3) lit.a) din O.U.G. nr.156/2024 și art.VII alin.(7) din O.U.G. nr.121/2023, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână de:
►  consilier, clasa I, grad profesional debutant – Compartimentul urmărire lucrări, implementare proiecte drumuri județene, Serviciul administrare drumuri județene – Direcția investiții, drumuri județene

I.    Condiţii de participare la concurs: 
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
►    are cetăţenia română şi domiciliul în România;
►    cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
►    are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
►    are capacitate deplină de exerciţiu;
►    este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
►    îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice (conform anunțului de concurs); 
►    dovedeşte prin certificat sau, după caz, prin alt tip de document absolvirea unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice;
►    îndeplineşte condiţia de ocupare a postului referitoare la obţinerea unui aviz sau a unei
autorizaţii, în condiţiile legii, în situaţia în care pentru funcţia publică respectivă este prevăzută ca obligatorie această condiţie de ocupare a postului, justificată de îndeplinirea unor atribuţii care necesită un astfel de aviz sau autorizaţie;
►    nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
►    nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
►    nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
►    nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
►    i s-a aplicat una dintre modalităţile de ocupare a funcţiilor publice prevăzute la art. 466 alin.(2).

II.    Condiţii pentru ocuparea postului:
►    studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul (de licență):
      ►    inginerie civilă – specializarea: căi ferate, drumuri și poduri;
       sau
      ►    inginerie geodezică.
►    vechime minimă în specialitate studiilor necesară pentru ocuparea funcţiei publice: 0 ani.
      

Concursul de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante constă în 3 probe succesive, după cum urmează:
1) verificarea eligibilităţii candidaţilor - în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor de înscriere; Rezultatul selecției dosarelor - Urmează
2) în data de 02.09.2025, ora 12:00 - proba scrisă, care constă în redactarea unei lucrări şi/sau în rezolvarea unor teste-grilă; Rezultatul probei scrise - Urmează
3) interviul, în cadrul căruia se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor - în termen de maximum 8 zile lucrătoare de la data afișării rezultatului la proba scrisă. Rezultatul probei interviu - Urmează

Probele concursului de recrutare se vor desfășura la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița Piața Petru Rareș nr.1.

III.Dosarul de înscriere la concurs conține, în mod obligatoriu:
a) formularul de înscriere prevăzut la art.137 lit.b) din Anexa nr.10 din OUG nr.57/2019, cu modificările și completările ulterioare prin raportare la art.VII din OUG nr.121/2023, postat pe site-ul autorităţii:
www.portalbn.ro, Secţiunea „Informații de interes public” - „Solicitare informații de interes public” - „Formulare tipizate puse la dispoziția cetățenilor”  - „Documente necesare înscriere concurs recrutare”;
b) copia cărţii de identitate;
c) copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere;
d) 
copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei  eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deţinut, potrivit prevederilor Codului administrativ, după caz;
e) copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări sau deţinerea unor competenţe specifice, după caz;
f)
 copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecţie de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
g)
 cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
   Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.
    Copiile de pe actele solicitate se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.


 IV.Modalitatea de înscriere la concurs:
    Dosarele de concurs se pot depune personal de către candidați la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa Piaţa Petru Rareş nr.1, de luni până joi, între orele 07:30 - 16:00, respectiv vineri între orele 07:30 - 13:30, se pot transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se pot transmite în format electronic, la adresa de e-mail: cjbn@cjbn.ro, în termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării anunțului, respectiv în perioada 23.07.2025-11.08.2025, inclusiv.
     Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail: cjbn@cjbn.ro după terminarea programului de lucru al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, respectiv 23.07.2025-11.08.2025, inclusiv, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen. Documentele care constituie dosarele de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului. 
      Fiecărui dosar de concurs i se atribuie un număr de înregistrare de la registratura autorității, care se utilizează pentru comunicarea rezultatelor probelor concursului de recrutare. 

Bibliografie și tematică: 
1.
 Constituția României, republicată;
♦    cu tematica Constituția României, republicată.
2.
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare: 
►    Partea I;
♦    cu tematica Titlul I Dispoziţii generale; Titlul II Definiţii generale aplicabile administraţiei publice; Titlul III Principiile generale aplicabile administraţiei publice.
►    Partea a II-a Titlul I și Titlul II;
♦    cu tematica Titlul I Guvernul; Titlul II Administraţia publică centrală de specialitate.
►    Partea a IV-a Titlul I; 
♦    cu tematica Titlul I Prefectul şi subprefectul.
►    Partea a VI-a Titlul I și Titlul II; 
♦    cu tematica Titlul I Dispoziţii generale; Titlul II Statutul funcţionarilor publici.
3.
 Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
♦    cu tematica Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
4.
 Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
♦    cu tematica Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
5. Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
♦    cu tematica Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare (integral).
6.
 Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
♦    cu tematica Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (integral).

Atribuțiile postului:
1. Studiază, îşi însuşeşte şi aplică dispoziţiile legale în materie care intră în sfera de competenţă a postului;
2. Participă la întocmirea documentaţiilor tehnico-economice pentru toate categoriile de lucrări de interes judeţean din competenţa serviciului, sub coordonarea îndrumatorului de stagiu;
3. Participă la întocmirea de studii şi prognoze pentru dezvoltarea şi modernizarea reţelei de drumuri din judeţ, precum şi a altor obiective de interes judeţean, sub coordonarea îndrumatorului de stagiu;
4. Participă la solutionarea sesizărilor şi reclamaţiilor ce apar în legatură cu sarcinile de serviciu, precum şi cele repartizate de șeful ierarfic;
5. Întocmeşte şi depune cereri în vederea obţinerii avizelor şi acordurilor prevăzute de lege inclusiv certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru obiectivele de investiţii;
6. Participă la întocmirea documentațiilor aferente proiectelor de hotărâri care intră în sfera de competenţă a serviciului;
7.Întocmește referate de necesitate în vederea elaborării Programului anual al achizițiilor publice, sub coordonarea îndrumatorului de stagiu;
8. Studiază zilnic şi îşi însuşeşte procedurile de lucru privind întocmirea rapoartelor despre starea drumurilor şi despre priorităţile de intervenţie;
9. Participă la monitorizarea lucrărilor cadastrale a drumurilor județene, precum și modificarea și completarea domeniului public;
10. Participă în comisiile legate de recepția lucrărilor de cadastru(Comisia de recepție a serviciilor de expertiză cadastrală, topografie și cadastru)
11. Participă la activităţile privind inventarierea, îndosarierea şi predarea arhivei.
Notă: atribuțiile sunt extrase din fișa postului vacant.


     Relaţii suplimentare se pot obţine la Compartimentul resurse umane (persoană de contact: Rais Daniela-Maria - consilier superior) din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa, Piaţa Petru Rareş nr.1, telefon 0263-211460 sau 0263-213657, fax:0263214750, e-mail: rais.daniela@portalbn.ro.

Close Search Window